Un lung tren ne pare viata, ne trezim in el mergand;
Fara sa ne mai dam seama, unde ne-am suit si cand!
Fericirile sunt halte, unde stam cate un minut,
Pana sa ne dam seama, suna pleaca, a trecut.
Iar durerile sunt statii, lungi de nu se mai sfarsesc;
Si in ciuda noastra parca, tot mai multe se ivesc.
Arzatori de nerabdare, inainte tot privim.
Vream sa ajungem tot mai ite la vr-o gara ce dorim.
Ne trec zilele, trec anii, clipe sfinte si dureri.
Asteptand hraniti de visuri noi momente de placeri.
Multi copii voiosi se urca, cati in drum n-am intalnit;
Iar cate-un batran scoboara, tris si foarte istovit.
Vine odata vremea, sa ne coboram si noi,
Ce n-am da atunci o clipa sa ne-ntoarcem inapoi.
Caci pe cand privim in rma plangem timpul ce-a trecut,
Suna gara vesniciei, am trait dar n-am stiut.
Text din cartea "Lupta inpotriva lui Satan" de Nic MAndita.
cat de profunda si grava e poezia asta, aici viata este perceputa la fel cum o percep si eu, ca o calatorie, iar, daca privim numai spre detinatie uitam de calatorie, ceea ce ne face la batranete sa plangem timpul ce am trecut, eu zic sa ne traim viata, sa o simtim sa nu avem ce regreta la batranete :x
RăspundețiȘtergereP.S. intra aici sa vezi cum percep eu viata: http://evadat-din-cotidian.blogspot.com/2010/12/viata-e-o-calatorie-nu-o-destinatie.html
P.S.2 un alt text interesant al meu, care-mi place cum a iesit e asta: http://evadat-din-cotidian.blogspot.com/2010/12/nu-subestimati-puterea-unui-zambet.html
foarte tare!
RăspundețiȘtergere