Un lung tren ne pare viata, ne trezim in el mergand;
Fara sa ne mai dam seama, unde ne-am suit si cand!
Fericirile sunt halte, unde stam cate un minut,
Pana sa ne dam seama, suna pleaca, a trecut.
Iar durerile sunt statii, lungi de nu se mai sfarsesc;
Si in ciuda noastra parca, tot mai multe se ivesc.
Arzatori de nerabdare, inainte tot privim.
Vream sa ajungem tot mai ite la vr-o gara ce dorim.
Ne trec zilele, trec anii, clipe sfinte si dureri.
Asteptand hraniti de visuri noi momente de placeri.
Multi copii voiosi se urca, cati in drum n-am intalnit;
Iar cate-un batran scoboara, tris si foarte istovit.
Vine odata vremea, sa ne coboram si noi,
Ce n-am da atunci o clipa sa ne-ntoarcem inapoi.
Caci pe cand privim in rma plangem timpul ce-a trecut,
Suna gara vesniciei, am trait dar n-am stiut.
Text din cartea "Lupta inpotriva lui Satan" de Nic MAndita.
